Gânduri de duminică pe terasă

Tardigrada este o nevertebrată care trăiește pe Pământ între -4000 de metri și 6000 de metri altitudine, supraviețuiește în spațiu, și ajunge la maxim 1,5mm lungime, 0,1 fiind minimul. Mai important, rezistă cu brio la temperaturi între -273 de grade Celsius și +151, putând să stea un deceniu fără să-i fie sete. Nu, nu fără să moară datorită lipsei apei, ci fără ca hidratarea să reprezinte vreo problemă. Poate supraviețui unei presiuni de 6000 de atmosfere, și face față radiației solare timp de 6 zile. În termeni populari tardigradele sunt OG.

În timpul în care crocobazii ăștia dungați se relaxau în vreun vulcan, eu ieri la prânz mă târam ca viermele între mașină și orice loc X în care trebuia să ajung, purtând conversații îndurerate despre cum aștept să vină iarna și să-nghețe iadul. 24 de ore mai târziu a tunat, a fulgerat, a plouat, am dormit, m-am trezit și m-am întors pe aceeași terasă pe care îmi făceam cu o zi înainte planuri de Crăciun și… Mor de frig! Tremur de frig. La fiecare trei cuvinte scrise mă opresc să contemplez la cât de oribil de frig îmi e. Tot ce pot în limitarea mea psihologică să fac e să îmi doresc să vină căldura înapoi, situație al cărei retard este evidențiat și de faptul că sunt 20 de grade. Temperatură care, putem fi de acord, e mai mult decât decentă.

Ceea ce încerc de fapt să spun este că într-un interval de câteva ore am teoretizat și demonstrat că oamenii nu sunt de pe planeta asta horifică și că noi ca specie suntem un experiment al Alfa-Draconienilor, deloc de succes de altfel, ce are ca scop habar n-am ce, dar dacă aș fi rezolvat și această nelămurire existențială atunci probabil că aș fi câștigat vreun premiu până acum și n-aș mai fi scris aici. Eram la Capatos în emisiune, sau… ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *